Demult, tare demult, pe vremea cand nametii de zapada atingeau stresinile caselor, isi traia veacul in gradina unei case dintr-un sat indepartat, un om de zapada. Fusese facut de doi frati(frate si sora). I-au pus caciulita, un morcov in loc de nas, fular la gat ca sa nu-i fie frig. Si pentru ca acest om de zapada se nascuse in vremuri demult apuse, stia multe, multe colinde. Auzise de la multimea de colindatori care trecusera pe langa el. Si pentru ca a fost iubit mult de cei doi copii, iar ceea ce iubim nu piere, la sfarsitul iernii, omul de zapada nu s-a topit asa cum fac toti oamenii de zapada, dar a trebuit sa plece in alte locuri unde sa fie destul de frig pentru ca lui sa-i fie bine. Si mai avea o misiune: sa spuna colindele pe care le stia altor copii. El a plecat cu speranta ca iarna viitoare se va intoarce la copiii lui. Doar ca a ratacit drumul si n-a mai nimerit. Au trecu ani si ani...a cantat colinde pe la multe usi in speranta ca vor aparea in prag copiii pe care-i iubea atat de mult, dar... Zilele acestea a ajuns si la usa mea. E putin obosit, mi-a cantat un colind si m-a rugat sa-l ajut sa-si gaseasca "stapanii". Acum e un mos de zapada...doar zambetul i-a mai ramas. Probabil ca acei copii sunt acum oameni in toata firea. Dar nu cred ca l-au uitat.
Eu sper, ca din intamplare, cei doi copii-oameni sa citeasca acest blog si sa-l recunoasca pe omul de zapada. Il puteti recupera de la casuta mea, a doua ulita pe stanga :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu