"Tin minte ca eram foarte mica cand mi-am pus prima data aceasta intrebare. La acea varsta nu stiam ca omul e sortit sa-si intemeieze o familie, sa aiba copii, sa-si faca o cariera...etc. etc. Credeam ca voi participa la un razboi. Era pe vremea lui Ceausescu. Si tot eu imi ziceam: dar cu asta nu se intampla nimic! Si nu stiam nici ca la un moment dat va trebui sa moara. Nu stiam multe...
Anii au trecut, am ajuns la varsta la care fetele se maritau, eu tot fara rost..., au aparut copiii, eu tot fara rost. Am inceput din ce in ce mai des sa ma intreb: eu ce caut aici? Daca nu-i puneam pe ceilalti pe primul loc, probabil ca n-as mai fi fost de mult.
Acum vreo 4 ani am intrat in lumea creatiei. Stiu ca a fost mana destinului. De atunci putine au fost zilele cand " am pierdut timpul". Daca nu lucrez, imi storc creierii pana iese ideea. Mai am si un job...si o teava de reparat...si un vas de spalat....si am cam obosit. Am obosit si nu mai vreau sa fac 2 joburi. Dar toti imi spun sa nu dau vrabia din mana pe cea de pe gard. Nu mai vreau sa pot! Care mi-e rostul?
Mi-e dor de multe. Mi-e dor de-o imbratisare, mi-e dor de-o strangere de mana, de-un umar pe care sa ma pot odihni. Toate astea sunt undeva departe...mult prea departe!
In lumea creatiei simt ca am un rost. Am cunoscut oameni minunati. Oameni care mi-au oferit incredere. Fara sa ma cunoasca! Si le multumesc din tot sufletul! Si-mi sunt tare dragi!
Iti multumesc Doamne c-am intalnit-o pe Doamna de la Opera!"
The end!
Maine cred ca va fi soare!