duminică, 28 noiembrie 2010

Romantism de Craciun - 70 ron


-Draga, vezi ce frumos ninge?
- Draga, lasa vrajeala!
Rochie din acryl marime M, lungime 88 cm, pictata manual

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Saptamana boleroului




Saptamana aceasta mi-a cam descarcat bateriile. Simt oboseala in oase. Zici ca am febra musculara. In plus am avut si dureri de spate. Iar marti, dupa ce am venit de la munca, nu am mai putut face chiar nimic. Cred ca am adormit pe la 21. Am mai si imbatranit... sa va spun ca a trebuit iar sa fac mancare?? De parca numai de asta aveam chef! De data aceasta nu s-a mai vrut ciorba, ci sarmale. D'astea n-am facut in viata mea. Pana am fiert varza...m-a apucat 20. Eram in criza de timp! Nici destul timp sa le impachetez, nici destula varza. Si sarmale mici n-am rabdare sa fac. Iar pt mari era prea mica varza. Cum le leg? Cu paste? Am fiert pastele...si cand sa fac nod...imi fugeau pastele din mana. Am facut niste guguloaie si le-am pus inghesuite ca sa nu se desfaca. Daca nu l-am blestemat pe cel care a avut ideea sarmalelor...toata seara! M-am trezit la 5 sa fac mamaliga si placinta cu mere. De mancat, au mancat. Le-am zis ca daca nu le place, pot sa nu mance. Sau sa puna mai multa smantana. Am facut numai varza in toata casa. Si timp de curatenie nu am, ca sunt in criza de timp pentru targ. Si am stat toata saptamana sa fac acest bolero. Si mi-am mai facut niste nervi si la munca...si vreau sa ies la pensie!
Pozele sunt naspa, stiu. Pe viu arata mai bine :)

Eleganta de sarbatori - 65 ron


Bluzita bumbac marime L cu aplicatii dantela si flori. O vad purtata de o doamna/domnisoara intr-o seara de Craciun/Revelion...este intr-o cabana la munte... focul arde in semineu... in camera este un brad inalt impodobit... doamna ciocneste un pahar de sampanie cu un domn... a sunat ceasul! Oare ce urma??

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Bolta - 85 ron



Rochie din acryl marime L cu aplicatii flori impaslite ce tocmai au fost stropite de ploaie. Se poarta cu niste colanti sau dresuri groase :)

Porto-65 ron


Bluza acryl marime M cu aplicatii flori impaslite

Pastel- 150 ron


Ilic tricotat din fir de lana cu aplicatii flori impaslite. Foarte calduros.Potrivit pentru marimile S/M/L

joi, 18 noiembrie 2010

A venit mosu' - 90 ron



rochie vascoza cu aplicatii si broderie manuala
potrivita pt marimile S/M/L si putem continua pentru ca am vazut doamne care puteau purta haine foarte stranse pe corp :)

Flori de gheata- 15 ron/buc



brose din fetru, diametru aprox 10 cm

miercuri, 17 noiembrie 2010

Dor de...

bluza marime S pictata manual - 50 ron


Bluza bumbac marime M pictata manual-50 ron

marți, 16 noiembrie 2010

Cosmarul zilei de azi

Pe la ora 3 m-a trezit un zgomot. Venea din bucatarie. Aveam o strecuratoare intr-o oala. Cine facea zgomot?? Un SOARECE!!!! DE unde venise???? PE unde???? Ca stau la 2!! Si fac alergie la soareci! Sa nu-i vad!! CE fac??? Am facut un fel de labirint pana la usa de la balcon, am deschis usa si am asteptat 2 ore sa iasa din bucatarie si sa iasa pe usa. 2 ore cu usa deschisa de la 3 la 5 dimineata. Si pt. ca nu l-am vazut cand a iesit din bucatarie ci doar cand a iesit pe usa, am crezut ca era alt soarece. Si am mai stat 1 ora juma in liniste ca sa fiu sigura ca nu se mai aude nimic. Apoi a sunt ceasul. Nu era vis. Trebuia doar sa plec la munca. Acum stau cu urechile ciulite in liniste totala. Si nu-mi dau seama pe unde a venit. Mama lor care au facut ANL-urile din carton! Am sa dorm in fund si am sa tresar la fiecare zgomot facut de frigider. Si am sa visez soareci. Mor!

duminică, 14 noiembrie 2010

Zapada rosie- 90 ron



Rochie imperfecta pentru iarna. Nu este facuta dupa regulile croitoriei :) Este pictata manual iar omul de zapada este broderie manuala. Dimensiuni: lungime 90 cm, bust 85, talie 75, sold 95. Acestea sunt dimensiunile maxime acceptate de rochie.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Acum cateva minute...


- Zambeste mama, ca esti urata cand te strambi!

vineri, 12 noiembrie 2010

Guleroi - 40 ron


realizat din 4 "coliere" impletite din fir de lana

joi, 11 noiembrie 2010

Mosul de zapada



Demult, tare demult, pe vremea cand nametii de zapada atingeau stresinile caselor, isi traia veacul in gradina unei case dintr-un sat indepartat, un om de zapada. Fusese facut de doi frati(frate si sora). I-au pus caciulita, un morcov in loc de nas, fular la gat ca sa nu-i fie frig. Si pentru ca acest om de zapada se nascuse in vremuri demult apuse, stia multe, multe colinde. Auzise de la multimea de colindatori care trecusera pe langa el. Si pentru ca a fost iubit mult de cei doi copii, iar ceea ce iubim nu piere, la sfarsitul iernii, omul de zapada nu s-a topit asa cum fac toti oamenii de zapada, dar a trebuit sa plece in alte locuri unde sa fie destul de frig pentru ca lui sa-i fie bine. Si mai avea o misiune: sa spuna colindele pe care le stia altor copii. El a plecat cu speranta ca iarna viitoare se va intoarce la copiii lui. Doar ca a ratacit drumul si n-a mai nimerit. Au trecu ani si ani...a cantat colinde pe la multe usi in speranta ca vor aparea in prag copiii pe care-i iubea atat de mult, dar... Zilele acestea a ajuns si la usa mea. E putin obosit, mi-a cantat un colind si m-a rugat sa-l ajut sa-si gaseasca "stapanii". Acum e un mos de zapada...doar zambetul i-a mai ramas. Probabil ca acei copii sunt acum oameni in toata firea. Dar nu cred ca l-au uitat.
Eu sper, ca din intamplare, cei doi copii-oameni sa citeasca acest blog si sa-l recunoasca pe omul de zapada. Il puteti recupera de la casuta mea, a doua ulita pe stanga :)

miercuri, 10 noiembrie 2010

Traistute de colindat






Pe vremea mea:))..mergeam la colindat. Acum nu prea se mai practica. Era perioada tranzitiei dintre bucate si bani. Prin urmare nu ne suparam daca primeam nuci. Odata am primit mamaliga. Mi-e dor de acele vremuri si parca as vrea sa merg cu Maria cu colindul, dar cand va mai creste. Din dorul de acele vremuri s-a nascut prima traistisoara.
V-am spus povestea cu traistisoara??
Ma duceam intr-o duminica cu Maria la tara. Si o aud: nu plecaaaa
nu plecaaaa....tipa si tinea mainile pe fata. Ce-o fi vazut la tv?? O fi vazut vreo emisiune cu bocitoare???
Ea era in perioada "veronica". Mai tineti minte? "Nu pleca....traistisoara mea!"

marți, 9 noiembrie 2010

Bluzite de iarna





4 bluzite in tendinte cu anotimpul ce vine
detalii pe www.gariana.breslo.ro

luni, 8 noiembrie 2010

Targul de toamna...


impresii.
Initial nu ma gandeam sa particip la un targ in noiembrie. Si pentru ca participarea la targul de Mos Nicolae a fost conditionata de participarea la acesta, a trebuit sa merg. Dar n-am fost decat sambata(nu prea multe produse, si nu mi-am mai batut capul cu gasirea unui loc de dormit peste noapte). Prin urmare, am facut toata saptamana coliere din lana(de aceea n-am mai postat nimic-lipsa de timp). M-am trezit sambata pe la 4:30. Am plecat pe la 6. Ciudat, fara emotii. Am prins un rasarit superb( de Vama). Am ajuns destul de bine(incep sa ma acomodez traficului din Bucuresti). Si totusi,cateva cuvinte: conduceti ca la nebuni! Nici benzi delimitate nu mai aveti-oricum nu le respectati. V-au delimitat sensurile...oricum nu va pasa! Treceti peste! Dar am vazut si un lucru...sa-i spun bun. Pentru ca faceti atat de multe greseli, iertati si greselile altora. La noi daca gresesti banda si vrei s-o schimbi, nu prea ai sanse sa te strecori printre ceilalti. Astepti la coada! Am trecut si pe langa un accident, enevitabil la cum se conduce. Destul de turtita o masina.
Dar sa trecem la targ.
De dimineata destul de putini vizitatori. Va treziti cam tarziu! :P
Dar au fost. Acolo sunt mereu. Cumparatori? Au fost. De fapt, nu toata lumea a fost multumita. E greu in vremuri de criza. Trebuie sa fie frumos+nou+accesibil+folositor+concurenta etichetelor.
La mine au fost de baza colierele. Ceva nou. Unii nu stiau ce sunt. Dar am avut parte doar de pareri pozitive. Am vazut si domni cu multa rabdare :) " De la 12 ma tot plimba!" Si era 18 :)) Ideea e ca ne trebuie fffff multa imaginatie ca sa supravietuim. E frumos, dar e greu! Am avut parte si de lucruri mai putin placute. S-a uitat cineva ciudat si mi s-a facut rau. Mi se intampla. Si e o stare atat de naspa! Imi afecteaza vaderea si ma doare capul rau de tot! Noroc de o vecina de stand care mi-a zis un "descantec". Merci mult!
A fost frumos. Si sunt multumita. Si obosita. Si am febra musculara. Si ma doare si ochiul(sigur imi iese ceva!) Si e 6:30 si tre sa plec la munca.
Iar e un rasarit fain. Nu mai fain decat acela.
In saptamana ce urmeaza urmeaza alte postari, alte greseli, alte idei, munca si sper bucurie la sfarsit. Va astept dorintele, parerile, nemultumirile pe benny77@email.ro
Zi frumoasa!
La multi ani Mihail si Gavril, la multi ani tata!

miercuri, 3 noiembrie 2010

Urmatorul targ


n-am mai avut timp de alte postari. inchei pregatirile pentru urmatorul targ. va fi vreme frumoasa, dar nu voi fi decat sambata acolo( nu am foarte multe produse si mi-a fost lene sa caut cazare:P)
cei care vor veni au sansa de a castiga o bicicleta!