am crescut cu "credinta" ca "omul beat" este o rusine
nu e bine sa bei pentru ca... "ce-o sa zica lumea?!"
daca bautura era ca fumatul- il afecteaza doar pe cel in cauza- ar fi fost ok
prin urmare, nu ma deranja daca lumea il vedea pe tata fumand, dar ma deranja daca il vedeau baut.
tata nu facea rau la bautura daca era lasat in pace. dar...adormea. pe scaun...pe banca la poarta...la masa...
-mergi in casa, ca te vede lumea!!
-dar in casa nu mai pot sa dorm!
- ete na! io am vazut ca dormi si in casa! aici te vede lumea!
si nu-l lasam pana nu scapam de riscul de a fi vazut de lume.
am incercat sa controlez acest viciu al lui. am taiat toti prunii din batatura. dar tuica se face si din struguri. dupa ce o facea, luam toate bidoanele si le incuiam fie in ultima camera din casa, fie in beci. si-i dadeam cu portia. doar ca tata mai apela si la alte surse. si atunci ma suparam pe el si ne certam. eu m-am certat cu tata doar cand era baut. si-mi era ciuda! cand era treaz facea mancare. cand era treaz lucra cu tot felul de fiare din care facea tot felul de masinarii...cand era treaz tata nu se certa cu nimeni. dar cand se intalnea cu "prietenul" lui alcoolul... il uram din toata fiinta mea pe acest prieten! pt. ca mi-l lua pe tata!!! daca ar fi luat forma de om, l-as fi ucis cu mana mea! pt. ca mi-l lua pe tata! si tata era al meu...
mult timp am considerat bautura un "moft", nu o boala
dupa ce-am inceput "transformarea" mea, am aflat ca oamenii beau "de durere"
atunci a inceput si tata sa-si spuna durerile(cand era baut). n-am vrut sa le aflu si l-am condamnat pentru ca mi le-a spus. nu trebuia sa ma incarce pe mine cu ele! plus ca s-au intamplat acu' 20 ani...ar fi trebuit sa se impace cu situatia, sa le uite! dar tata nu le-a uitat! se batea cu pumnul in piept: -de ce??
eu consideram ca e "teatru ieftin"!
apoi am inceput sa incep sa inteleg. sa incep sa inteleg ca tata bea pentru ca avea in el multa durere.
si mi-am propus ca data viitoare sa nu mai tip la el. ca poate ar fi mai indicat sa-l iau in brate. dar imi trebuia curaj ca sa fac asta, pentru ca pe tata nu l-am luat niciodata in brate.
m-am rugat in fiecare seara ca tata sa-si gaseasca linistea. sa se intample o minune si sa uite toate acele nelinisti din capul lui. si atunci...tata a plecat
a plecat fara ca eu sa apuc sa-l iau in brate
a plecat fara ca eu sa apuc sa-i spun ca-l iubesc. nu i-am spus niciodata. nici macar nu stiu daca el stia ca eu il iubesc
iarta-ma,tata!
