Pana sa plece bunicu, nu cumparam haine negre. Decat foarte rar. Pentru ca nu aveau alta culoare. Si-mi spuneam ca daca va muri cineva, doliul va fi in suflet, nu in haine. Acum simt sa fiu in negru. Ieri cred c-am avut un moment de realitate. Si mi-a venit sa urlu. As pleca departe. As sta in ploaie. Clocoteste ceva. Dar ma abtin, ca sa nu-l supar pe bunicu.
Ieri a fost negru. Si a fost mac. Doar unul. O singura inima. A mea si a lui.
si inimile noastre sunt alaturi, fie si pentru clipele cand citim. iar omul bun si iubit nu are cum sa se supere vazandu-ti tristetea. si exprimarea durerii e un mod de a-i onora viata si plecarea... imbratisari!
RăspundețiȘtergere