joi, 28 iulie 2016

Pa, mosule!

Pa, bunicule! Sa dai un bif(beep)!
21.07.2016- mosul meu a plecat
Dar nu-l simt plecat. Nu simt ca n-am sa-l mai vad niciodata. Nu simt ca nu-mi va mai spune niciodata "pa, bunicule!". Nu simt si nu stiu de ce. Poate pentru ca mi-am dorit sa plece? Iarta-ma, mosule! N-am stiut ca tu nu-ti doresti. Am vrut doar sa nu te mai chinui. Si am vrut sa cred ca acolo iti va fi mai bine. Acolo sunt toti ai tai. Si acolo vei merge. Ai suferit prea mult aici ca sa nu-ti fie bine acolo. Si imi doream sa-ti fie bine. Iarta-ma! As vrea sa stiu ca ti-e bine si sa sar in sus de bucurie!
Am crescut la tara si atunci cel mai mult tineam la bunici. N-am putut sa ma bucur prea mult de bunicu. Cand aveam 10 ani a cazut si de atunci n-a mai putut merge. Cand eram mica l-am visat c-a murit. Si m-am trezit si nu ma puteam opri din plans, desi il vedeam langa mine. Cred ca daca se intampla sa plece atunci....nu mai eram om. De la 10 ani am avut un bunic chinuit. Ofta, indura, dar nu se plangea. Bunicu a avut mintea limpede pana a plecat. N-a injurat, n-a comentat. Iar pe primul plan eram eu. Mi-a lasat mie casa lui. Imi pare rau ca n-am fot in stare sa fac mai mult pentu el. Imi pare rau ca n-am fost langa el cand a plecat.Eu nu pun mana pe oameni morti. Dar bunicu dormea. L-am mangaiat, am vorbit cu el, el doar dormea in pat. Asa il vedeam mereu.
Nu, n-a plecat!